Construcţii pleonastice

Astăzi, mă preocupă pleonasmele. Michel Massian, profesor de litere, romancier, eseist şi dramaturg francez spunea într-o ocazie: „Este ceva de nesuportat în avalanşa de pleonasme care se abate zilnic asupra noastră”. Este o realitate pe care o trăieşte nu numai limba franceză (sau oricare alta), ci şi limba română.

Deşi mulţi lingvişti români de marcă au tratat problema pleonasmului în limba română, pleonasmul n-a beneficiat încă de o cercetare aprofundată, deși ar fi meritat, pe măsura importanţei pe care o prezintă. Din nefericire, pleonasmele sunt numai semnalate, nu şi explicate, pentru ca oricine să înţe­leagă de ce expresii ca „averse de ploaie”, „mijloace mass-media” sau „aniversarea unui număr de ani” sunt structuri pleonastice care deranjează.

Multor vorbitori nici noţiunea de pleonasm nu le este foarte clară, de aceea îmi propun să evidenţiez câteva greşeli de ordin pleonastic. Termenul „pleonasm” provine din limba franceză, care îl are în lexic încă din secolul al XVI-lea. Termenul „pleonasm” a fost creat în limba greacă clasică (pleonasmos), din „pleon”, care înseamnă „mai mult". Deci, se consideră că exprimarea este pleonastică atunci când cuprinde cuvinte care se suprapun ca înțeles, ca în clasicele exemple: „avansaţi înainte!”, „prefer mai bine” sau „continuaţi mai departe!”. Lingviştii spun că astfel de exprimări redundante contravin „principiului economiei lingvistice”. În ciuda acestui principiu, prezenţa pleonasmului a fost constatată în toate limbile importante. Unii lingvişti văd în pleonasm un fel de tendinţă universală a exprimării. În cazuri cu totul speciale, această tendinţă este justificată, dar ținând cont de limitele pe care le impun normele exprimării corecte. Profesorul Ionel Funeriu spune că „supunerea la regulă nu e un moft, ci un imperativ al oricărei civilizaţii autentice. În perimetrul românesc însă, regula e percepută când ca o îngrădire dictatorială, când ca un capriciu al grămăticilor fără umor, când ca un concept pe care – dacă ai cât de cât personalitate – îl calci imediat în picioare”. Orice încercare de eludare a principilui este anarhie, iar anarhia în vorbire ne poate aduce în situaţia să nu ne mai înţelegem între noi, ca la Turnu’ Babel.

Totuşi, există unele situaţii când nevoia de nuanţare în exprimare cere sacrificarea regulii. Așa se întâmplă când vrem să dăm mai multă forţă exprimării și atunci se nasc firesc pleonasme de tipul „Intră înăuntru!”, „Ieşi afară!”, „Taci din gură!”, „Întoarce-te înapoi!” sau „Am văzut cu ochii mei şi am auzit cu urechile mele”. Toţi folosim astfel de construcţii. Dar nu numai vorbitorul nativ de limbă română foloseşte astfel de exprimări, ci şi vorbitorii altor limbi.  Vorbitorul francez spune: „Je l’ai vu de mes propres yeux, je l’ai entendu de mes oreilles” (adică „l-am văzut cu ochii mei, l-am auzit cu urechile mele”). De asemeni, exprimări pleonastice se găsesc şi în opera unor autori de renume. Iată un citat din Anatole France: „Voici ce que j'ai entendu de mes propres oreilles et vu de ma propre vue" („Iată ce-am auzit cu urechile mele şi am văzut cu vederea mea”). În engleză, vorbitorul spune: „I saw it him with my own eyes”, adică „l-am văzut cu ochii mei”. Astfel de exprimări pleonastice pot fi tolerate, dar asta nu înseamnă că poate fi acceptat orice pleonasm. În general, pleonasmele izvorăsc din grabă, din neatenţie, din lipsa autocontrolului, din ignoranţă, din insuficienţa cunoş­tinţelor etimologice.

Vom mai vorbi despre pleonasm și în postările viitoare.