I-a dat cu mass-media în cap

Substantivul compus mass-media este preluat relativ recent din limba engleză şi n-a trecut încă prin toate fazele adaptării lui la cerinţele limbii române. După evenimentele din decembrie 1989, vorbitorul român a simţit nevoia preluării din limba engleză a unor termeni mai direcţi. Aşa s-a întâmplat şi cu termenul mass-media care a intrat imediat în circulaţie şi a depăşit sfera restrânsă a discursului politic sau a limbajul gaze­tăresc. Astăzi, e greu de spus dacă va fi înlocuit de alt termen, pentru că s-a dovedit că este necesar. Procesul de adaptare cât mai naturală la limba română este doar o chestiune de timp.

Dificultatea adaptării termenului mass-media la cerinţele limbii române are drept cauză câteva caracteristici ale elementelor care alcătuiesc acest cuvânt compus. Când a apărut în engleza americană, avea o structură mai amplă: „mass-communication media”. Expresia a fost redusă apoi la forma de astăzi, „mass-media” [mæs midia], care s-a impus, iar noi l-am preluat cu pronunţia [mas-media]. Primul termen, „mass”, provine din latinescul „massa”, preluat de franceză (masse) şi de engleză (mass). Ceea ce contează, pentru că provoacă probleme limbii române, pentru că nu se lasă uşor „românizat”, este cel de-al doilea termen, „media”. El este pluralul latinescului „medium” (adică „mijloc"), păstrat atât în engleză, cât şi în franceză în varianta latinească, cu terminaţia „-a” pentru plural. De aceea, unii vorbitori nu pot fi acuzaţi de greşeală când privesc termenul ca pe un neutru plural, dar care-i creează probleme nativului vorbitor de limbă română pentru construcţia cazurilor în genitiv şi în dativ. I se pare ciudat să facă acordul cu neutru plural când el aude de fapt un feminin singular.

Pentru limba engleză adaptarea n-a fost complicată. Cazurile, în limba engleză, se formează pe baza prepoziţiilor şi nu a terminaţiilor, ca în limba română. De asemeni, engleza nu are probleme nici cu acordul adjectivului, spre deosebire de limba română, în care adjectivul face acord cu substantivul în număr şi gen. De aceea pare atât de ciudat pentru urechea vorbitorului nativ de limbă română să audă exprimări ca „o vedetă a mass-media italiană” sau „mass-media româneşti”. Când aude exprimarea „mass-media”, urechea românului percepe un substantiv feminin, singular şi simte instinctual nevoia să-i aplice acordurile adecvate. Nu este singurul cuvânt în această situaţie. Există un precedent. Şi alte substantive neutre latineşti au fost preluate în limba română şi au fost adaptate ca şi cum ar fi feminine obişnuite. Astfel, avem cuvintele „agendă”, adaptarea latinescului „agenda” (care este pluralul lui agendum), şi „erată”, de la „errata” (care este pluralul lui erratum). Pentru specialist, care ştie că substantivul „agenda” este un plural, este ciudat să audă pluralul „agende”, dar adaptarea s-a impus şi orice încercare de „îndreptare” ar fi absurdă. Şi în gramatică, tot majoritatea decide, până la urmă. Frecvenţa rostirii impune norma.

Termenul „mass-media” este tot mai mult simţit astăzi de români ca fiind un substantiv feminin, cu sens colectiv, aşa cum percep substantivele „armată”, „grupă” sau „nomenclatură”. La astfel de substantive, accentul cade pe ideea de unitate, de ansamblu, nu pe cea de pluralitate. Drept urmare, acordul adjectival şi cel verbal se fac, obligatoriu, la singular.

Adevărata greşeală, care dovedeşte ignoranţă, este asocierea pleonastică din formularea „mijloace mass-media”, pentru că termenul deja cuprinde înţelesul de mijloace. Ar fi mai corect să se spună „mijloace de comunicare în masă”. Şi mai ignorant s-a dovedit comentatorul care a relatat o altercaţie în care cineva a fost lovit cu o cameră de filmat şi a spus „i-a dat cu mass-media în cap”.

Cauzele interne ale contaminaţiei unităţilor frazeologice

După ce am scris, în postarea anterioară, despre cauzele externe ale contaminaţiei unităţilor frazeologice, urmează să scriu astăzi despre cauzele interne, fiindcă pe lângă cauzele externe, în varia­ţia şi contaminaţia expresiilor frazeologice acţionează şi cauze interne. Lingvista Mioara Avram observa, într-un articol din 1987, că există cauze fone­tice ale alterării unităţilor frazeologice. Astfel, „a atrage atenţia” devine „a trage atenţia”, prin contragerea a doua sunete „a” învecinate.  Pot exista, de asemeni, analogii semantice. Verbul „a trage” este poli­semantic şi apare în mai multe unităţi frazeologice: „a-l trage inima”, „a trage pe sfoară”, „a trage de mânecă”, „a trage foloase”. Există şi cauze de ordin lexical, dintre care amintim atracţia paronimică. Astfel, apar forme ca „a da sfoară în ţară” în loc de „a da sfară în ţară”. Termenul „sfară” are înţelesul de „miros greu însoţit de fum”. În vechime, comunicarea la distanţă se realiza cu focuri aprinse pe dealuri în care se aruncau grăsimi care scoteau miros greu şi fum. Dar tot „sfară”  se numeşte şi fumul gros şi neplăcut la miros care iese de la lumânările de seu aprinse. Altă situaţie lexicală realizată prin atracţia paronimică este în cântecul copiilor despre melcul codobelc. S-a ajuns la „scoate coarne boiereşti” în loc de „scoate coarne boureşti”. În unele zone din ţară, datorită tentaculelor care au la capete ochi, melcul este numit şi bourel. O altă cauză internă a contaminaţiei unităţilor frazeologice este şi hipercorectitudinea, o greşeală de vorbire. Astfel, unii vorbitori, din dorinţa de a părea mai rafinaţi spun „îmi vine dificil” în loc de „îmi vine greu”. Andrei Pleşu numea „calofilie semidoctă" astfel de exprimări.

Într-un articol din 1943, Iorgu Iordan sublinia că dimensiunea intervenţiei în tiparul frazeologic bine înte­meiat în limbă este variabilă, de la mici schimbări, de obicei ale prepoziţiei. Unele „izvorăsc din ignoranţă” (preciza lingvistul) şi nu poate fi învinuit exemplul vreunei limbi străine. Astfel, unii vorbitori cred că e corect să spună „prin alte cuvinte” în loc de „cu alte cuvinte” sau „în deosebire de” pentru „spre deosebire de”.  Alte situaţii sunt influenţate de un model străin. Aşa se poate auzi exprimarea „prin consecinţă” în loc de „în consecinţă”, după modelul din franceză („par consequent”), sau „interesat în” în loc de „interesat de”, după modelul limbii engleze „(interested in”). Pot exista chiar intervenţii majore, prin care se substituie elemente lexicale din unitatea frazeologică şi care pot antrena şi schimbări semantice majore ale unităţii. Uneori, se ajunge la exprimări ridicole: „ne mâncăm singuri căciula” în loc de „ne furăm singuri căciula”, sau „i-a pus pe foc“ în loc de „i-a pus pe jar” sau „circulau ca pâinea caldă” în loc de „se vindeau ca pâinea caldă”. Într-un articol din 2011, Liviu Groza observa că o serie de unităţi frazeo­logice originar contaminate s-au impus şi circulă în limba română contemporană, chiar dacă nu sunt pe deplin acceptate de normă. Astfel, se spune „a ţine capul de afiş” în loc de „a ţine afişul”, din combinaţia unităţilor frazeologice din franceză „tenir l’affiche” (a ţine afişul) şi „etre la tete de l’ajfiche”, a fi capul de afiş. Tot la fel a ajuns în limba română să se spună „a lua la cunoştinţă” în loc de „a lua cunoştinţă de ceva”, după modelul din franceză „prendre connaissance de quelque chose”. Avem de asemeni exprimarea „a aduce la cunoştinţă cuiva”, după franţuzescul „porter quelque chose a la connaissance de quelqu’un”.

Închei în termenii lui Urmuz: „Galileu scote-o sinteză din redingota franceză şi exclamă: „Sarafof, serveşte-te de cartof!” De fapt, ne servim de unităţi frazeologice străine limbii române. Dacă nu suntem atenţi, ajungem să scoatem sinteze din redingota franceză în loc să le scoatem din sumanul românesc şi să vorbim un soi de limbă dadaistă.

Cauzele externe ale încrucişării frazeologice

Cu o postare mai jos, am amintit despre contaminaţia unităţilor frazeologice, fără a accentua cauzele acestui fenomen de limbă. De aceea scriu acum despre cauzele externe ale contaminaţiei unităţilor frazeologice. În postarea anterioară, spuneam despre contaminţia (sau încrucişarea) unităţilor frazeologice că este un proces de variaţie frazeologică şi apare prin suprapunerea a două unităţi. Rezul­tatul acestei suprapuneri este o nouă unitate frazeologică, hibridă. Cel mai adesea, hibridarea de acest fel se produce între două locuţiuni înrudite semantic sau între un cuvânt şi o expresie echivalente semantic. Cauzele variaţiei frazeologice sunt diverse. Lingvistul Liviu Groza le enumeră astfel: organizarea vocabularului în ansamblu, con­taminaţia, etimologia populară şi analogia, interpretarea reali­tăţii înconjurătoare de către vorbitori şi potenţialul ludic al unor unităţi. Dar şi influenţa limbilor străine este un important factor generator al variaţiei frazeologice şi constituie o cauză externă.

În lucrarea „101 greşeli de lexic şi de semantică”, lingvista Adina Dragomirescu face o precizare importantă. Ea spune aşa: „Cunoaşterea precară a unităţilor lingvistice şi nesiguranţa vorbitorilor în utilizarea lor, scurtarea sau amplificarea unităţii prin inserţia de noi componente sunt, toate, cauze care conduc la contaminaţia unităţilor frazeologice. Liviu Groza, la rândul lui, precizează că o altă faţetă a variaţiei frazeologice este formarea de unităţi paralele cu modelul străin, acceptată ca procedeu de îmbogăţire a vocabularului. Astfel, după expresia „lista neagră” s-a format şi expresia antonimică „lista albă”. În mod asemănător, putem consemna formarea expresiei „a spăla rufele murdare în public”, paralelă cu „a spăla rufele murdare în familie”. Pe de altă parte, reputata lingvistă Mioara Avram precizează că aplicarea unui model străin (prin influenţă analogică sau prin calc) duce la formulări neromâneşti, de tipul „a arde etapele” (din expresia franceză: „bruler les etapes”). Alt calc superficial este „a lua o baie” (sau un duş), care s-a format după expresia din franceză „prendre un bain” sau „prendre une douche”, în loc de „a face baie” sau „a face duş”. De asemeni, avem expresia „a păstra” sau „a păzi patul” (în loc de „a sta în pat” sau „a sta la pat”) formată după expresia franceză „garder le lit”. Astfel de calcuri constituie formulări „barbare” pentru orice vorbitor înzestrat cu un simţ bun al limbii materne. Într-un articol publicat în 1943, Iorgu Iordan atrăgea atenţia asupra a ceea ce se poate numi „falsă încrucişare". De pildă, se poate crede că ex­presia „bază de plecare” este rezultatul suprapunerii dintre „bază” şi „punct de plecare”. De fapt, este un calc după expresia franţuzească „base de depart”. În cazul altor expresii, e mai greu de stabilit dacă avem a face cu un calc sau cu o încrucişare. Ca urmare, Iorgu Iordan precizează că „expresia „în tot cazul” apare şi sub forma „în toate cazurile”, însă e greu de stabilit dacă acest fapt este rezul­tatul copierii expresiei germane „auf alle Falie” sau dacă este o influenţă a expresiei sinonime româneşti „în toate împrejurările”.

Dacă am văzut care sunt cauzele externe ale contaminaţiei frazeologice, e natural să încercăm să descoperim și care sunt cauzele interne, dar în postarea viitoare.