Coroborare, jubileu, locaţie

Lista confuziilor lexicale este nelimitată. O eroare pe care vreau să o semnalez este folosirea abuzivă a verbului „a corobora” cu sensul de „a cumula”, „a pune împreună”, „a însuma”, „a îmbina”. Conform dicţionarului explicativ, înţelesul verbului „a corobora” este altul: „a întări, a sprijini, a da putere, a consolida, a confirma”. Constatăm însă că unii vorbitori îi acordă verbului „a corabora” sensuri care nu-i aparţin. Iată doar două exemple. Pe primul l-am găsit într-un curs de pregătire pentru asistentele medicale: „Coroborând datele din anamneză şi istoricul bolii cu datele obţinute din examenul clinic al bolnavei, cu cele paraclinice din foaia de observaţie, precum şi cu observaţii proprii s-a suspicionat diagnosticul de hepatită virală acută.” În acest exemplu, constatăm că autorul îi acordă verbului a corobora un înţeles greşit, acela de „a pune împreună”, „a însuma”, „a cumula”. Este evident din logica frazei că nu despre „întărirea” sau despre „confirmarea datelor” este vorba, ci despre faptul că însumând datele s-a ajuns la diagnosticul respectiv.

Al doilea exemplu l-am găsit într-o publicaţie de arheologie, în care scria: „Coroborând descoperirile arheologice, cercetările lingvistice, etnografice şi antropologice, rolul femeii în societatea dacică apare destul de clar conturat.” Nu mai încape vorbă că cercetătorul care a scris articolul înţelege că „a corobora”  are acelaşi înţeles cu „a pune împreună”. Corect ar fi fost să spună că descoperirile arheologice „coroborate” cu cele lingvistice, etnografice şi antropologice au dus la rezultatele la care se referea. În acest caz, „a corobora” are sensul corect, „a intări, a confirma”.

Oricare dintre noi poate cădea victimă confuziei lexicale dacă învaţă după ureche semantica neologismelor, ignorând dicţionarul, şi e ştiut că scapi greu de un lucru învăţat greşit, ca atunci când ai învăţat să cânţi fals un cântec (cum spuneam şi cu altă ocazie).

Un alt cuvânt care este greşit folosit, pentru că unii vorbitori nu-i cunosc nici sensul, nici istoria, este „jubileu”. Cu ceva vreme în urmă, într-o ocazie de bucurie pentru cei care aveau ceva de sărbătorit, s-a urcat la tribună un vorbitor care a spus: „Astăzi, când se împlinesc 25 de ani de la înfiinţarea instituţiei noastre, sărbătorim un dublu jubileu: primul este aniversarea în sine şi al doilea este faptul că în ciuda vitregiilor vremii, iată, noi încă existăm.”  Vorbitorul nu ştia că „jubileul” nu desemnează chiar orice sărbătoare prilejuită de împlinirea unor ani. Conform termenului ebraic (pe care îl găsim în Biblie), „jubileul” este o sărbătoare care se repetă o dată la 50 de ani. Probabil că vorbitorul a făcut confuzie cu verbul latinesc „jubilo, -āre”, care înseamnă „a scoate strigăte de veselie, a te veseli” (se scrie „j”, dar se citește „i”), dar una este să „jubilezi” şi altceva să sărbătoreşti un „jubileu”.

În ultimii ani, am auzit tot mai des vorbitori care folosesc cuvântul „locaţie” ca să desemneze un amplasament sau un loc în care se petrece un eveniment. În limba română, conform dicţionarului explicativ, „locaţie” provine din franceză, unde location, înseamnă „închiriere” sau „chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosinţă temporară”. În cazul vorbitorilor francezi, „locaţia” mai înseamnă şi rezervarea în avans la restaurant, la un spectacol sau a unei camere la hotel. Sub aspect juridic, „locaţia” denumeşte un contract prin care una dintre părţi îşi ia obligaţia să-i asigure celeilalte părţi folosinţa unui lucru în schimbul unei sume. Acestor sensuri li s-a adăugat abuziv sensul neacceptat de limba română, de „aşezare” sau „situaţie”, preluat din englezescul „location”. Mai ales jurnaliştii au dat tonul la folosirea abuzivă a substantivului „locaţie” cu sensul de „amplasament” sau „loc”, sau „poziţie”. De aceea, poţi întâlni în presă astfel de exprimări: „Cum v-a venit ideea să amplasaţi sediul primăriei comunei în această locaţie”?” Sau „Conform planurilor iniţiale, biserica ar fi trebuit să fie construită pe uliţa de sus, însă ulterior i s-a stabilit această locaţie, vizavi de şcoala generală.” În fiecare dintre aceste două exemple, reporterii ar fi trebuit să folosească substantivul „loc”. Nu este vorba de închiriere nici când se precizează localizarea primăriei, nici a bisericii.

Îmi doresc să nu se împlinească un „jubileu” până vom lua decizia să vorbim corect şi de aceea, din acest „loc”, semnalez greşelile de vorbire „coroborate” cu exemple de exprimare greşită.