I-a dat cu mass-media în cap

Substantivul compus mass-media este preluat relativ recent din limba engleză şi n-a trecut încă prin toate fazele adaptării lui la cerinţele limbii române. După evenimentele din decembrie 1989, vorbitorul român a simţit nevoia preluării din limba engleză a unor termeni mai direcţi. Aşa s-a întâmplat şi cu termenul mass-media care a intrat imediat în circulaţie şi a depăşit sfera restrânsă a discursului politic sau a limbajul gaze­tăresc. Astăzi, e greu de spus dacă va fi înlocuit de alt termen, pentru că s-a dovedit că este necesar. Procesul de adaptare cât mai naturală la limba română este doar o chestiune de timp.

Dificultatea adaptării termenului mass-media la cerinţele limbii române are drept cauză câteva caracteristici ale elementelor care alcătuiesc acest cuvânt compus. Când a apărut în engleza americană, avea o structură mai amplă: „mass-communication media”. Expresia a fost redusă apoi la forma de astăzi, „mass-media” [mæs midia], care s-a impus, iar noi l-am preluat cu pronunţia [mas-media]. Primul termen, „mass”, provine din latinescul „massa”, preluat de franceză (masse) şi de engleză (mass). Ceea ce contează, pentru că provoacă probleme limbii române, pentru că nu se lasă uşor „românizat”, este cel de-al doilea termen, „media”. El este pluralul latinescului „medium” (adică „mijloc"), păstrat atât în engleză, cât şi în franceză în varianta latinească, cu terminaţia „-a” pentru plural. De aceea, unii vorbitori nu pot fi acuzaţi de greşeală când privesc termenul ca pe un neutru plural, dar care-i creează probleme nativului vorbitor de limbă română pentru construcţia cazurilor în genitiv şi în dativ. I se pare ciudat să facă acordul cu neutru plural când el aude de fapt un feminin singular.

Pentru limba engleză adaptarea n-a fost complicată. Cazurile, în limba engleză, se formează pe baza prepoziţiilor şi nu a terminaţiilor, ca în limba română. De asemeni, engleza nu are probleme nici cu acordul adjectivului, spre deosebire de limba română, în care adjectivul face acord cu substantivul în număr şi gen. De aceea pare atât de ciudat pentru urechea vorbitorului nativ de limbă română să audă exprimări ca „o vedetă a mass-media italiană” sau „mass-media româneşti”. Când aude exprimarea „mass-media”, urechea românului percepe un substantiv feminin, singular şi simte instinctual nevoia să-i aplice acordurile adecvate. Nu este singurul cuvânt în această situaţie. Există un precedent. Şi alte substantive neutre latineşti au fost preluate în limba română şi au fost adaptate ca şi cum ar fi feminine obişnuite. Astfel, avem cuvintele „agendă”, adaptarea latinescului „agenda” (care este pluralul lui agendum), şi „erată”, de la „errata” (care este pluralul lui erratum). Pentru specialist, care ştie că substantivul „agenda” este un plural, este ciudat să audă pluralul „agende”, dar adaptarea s-a impus şi orice încercare de „îndreptare” ar fi absurdă. Şi în gramatică, tot majoritatea decide, până la urmă. Frecvenţa rostirii impune norma.

Termenul „mass-media” este tot mai mult simţit astăzi de români ca fiind un substantiv feminin, cu sens colectiv, aşa cum percep substantivele „armată”, „grupă” sau „nomenclatură”. La astfel de substantive, accentul cade pe ideea de unitate, de ansamblu, nu pe cea de pluralitate. Drept urmare, acordul adjectival şi cel verbal se fac, obligatoriu, la singular.

Adevărata greşeală, care dovedeşte ignoranţă, este asocierea pleonastică din formularea „mijloace mass-media”, pentru că termenul deja cuprinde înţelesul de mijloace. Ar fi mai corect să se spună „mijloace de comunicare în masă”. Şi mai ignorant s-a dovedit comentatorul care a relatat o altercaţie în care cineva a fost lovit cu o cameră de filmat şi a spus „i-a dat cu mass-media în cap”.