Cauzele interne ale contaminaţiei unităţilor frazeologice

După ce am scris, în postarea anterioară, despre cauzele externe ale contaminaţiei unităţilor frazeologice, urmează să scriu astăzi despre cauzele interne, fiindcă pe lângă cauzele externe, în varia­ţia şi contaminaţia expresiilor frazeologice acţionează şi cauze interne. Lingvista Mioara Avram observa, într-un articol din 1987, că există cauze fone­tice ale alterării unităţilor frazeologice. Astfel, „a atrage atenţia” devine „a trage atenţia”, prin contragerea a doua sunete „a” învecinate.  Pot exista, de asemeni, analogii semantice. Verbul „a trage” este poli­semantic şi apare în mai multe unităţi frazeologice: „a-l trage inima”, „a trage pe sfoară”, „a trage de mânecă”, „a trage foloase”. Există şi cauze de ordin lexical, dintre care amintim atracţia paronimică. Astfel, apar forme ca „a da sfoară în ţară” în loc de „a da sfară în ţară”. Termenul „sfară” are înţelesul de „miros greu însoţit de fum”. În vechime, comunicarea la distanţă se realiza cu focuri aprinse pe dealuri în care se aruncau grăsimi care scoteau miros greu şi fum. Dar tot „sfară”  se numeşte şi fumul gros şi neplăcut la miros care iese de la lumânările de seu aprinse. Altă situaţie lexicală realizată prin atracţia paronimică este în cântecul copiilor despre melcul codobelc. S-a ajuns la „scoate coarne boiereşti” în loc de „scoate coarne boureşti”. În unele zone din ţară, datorită tentaculelor care au la capete ochi, melcul este numit şi bourel. O altă cauză internă a contaminaţiei unităţilor frazeologice este şi hipercorectitudinea, o greşeală de vorbire. Astfel, unii vorbitori, din dorinţa de a părea mai rafinaţi spun „îmi vine dificil” în loc de „îmi vine greu”. Andrei Pleşu numea „calofilie semidoctă" astfel de exprimări.

Într-un articol din 1943, Iorgu Iordan sublinia că dimensiunea intervenţiei în tiparul frazeologic bine înte­meiat în limbă este variabilă, de la mici schimbări, de obicei ale prepoziţiei. Unele „izvorăsc din ignoranţă” (preciza lingvistul) şi nu poate fi învinuit exemplul vreunei limbi străine. Astfel, unii vorbitori cred că e corect să spună „prin alte cuvinte” în loc de „cu alte cuvinte” sau „în deosebire de” pentru „spre deosebire de”.  Alte situaţii sunt influenţate de un model străin. Aşa se poate auzi exprimarea „prin consecinţă” în loc de „în consecinţă”, după modelul din franceză („par consequent”), sau „interesat în” în loc de „interesat de”, după modelul limbii engleze „(interested in”). Pot exista chiar intervenţii majore, prin care se substituie elemente lexicale din unitatea frazeologică şi care pot antrena şi schimbări semantice majore ale unităţii. Uneori, se ajunge la exprimări ridicole: „ne mâncăm singuri căciula” în loc de „ne furăm singuri căciula”, sau „i-a pus pe foc“ în loc de „i-a pus pe jar” sau „circulau ca pâinea caldă” în loc de „se vindeau ca pâinea caldă”. Într-un articol din 2011, Liviu Groza observa că o serie de unităţi frazeo­logice originar contaminate s-au impus şi circulă în limba română contemporană, chiar dacă nu sunt pe deplin acceptate de normă. Astfel, se spune „a ţine capul de afiş” în loc de „a ţine afişul”, din combinaţia unităţilor frazeologice din franceză „tenir l’affiche” (a ţine afişul) şi „etre la tete de l’ajfiche”, a fi capul de afiş. Tot la fel a ajuns în limba română să se spună „a lua la cunoştinţă” în loc de „a lua cunoştinţă de ceva”, după modelul din franceză „prendre connaissance de quelque chose”. Avem de asemeni exprimarea „a aduce la cunoştinţă cuiva”, după franţuzescul „porter quelque chose a la connaissance de quelqu’un”.

Închei în termenii lui Urmuz: „Galileu scote-o sinteză din redingota franceză şi exclamă: „Sarafof, serveşte-te de cartof!” De fapt, ne servim de unităţi frazeologice străine limbii române. Dacă nu suntem atenţi, ajungem să scoatem sinteze din redingota franceză în loc să le scoatem din sumanul românesc şi să vorbim un soi de limbă dadaistă.