Incintă şi a conferi

În această postare, voi continua exemplificarea confuziilor lexicale. Asta nu înseamnă că în sfârşitul prezentării vom avea o listă completă a acestor erori. Nicidecum! Unii vorbitori au o extraordinară imaginaţie în acest sens. Unii, de la o vreme, au tendinţa să înlocuiască substantivul „sediu” cu cel de „incintă”, care le pare mai elegant. Vorbitorii în cauză nu ştiu însă că aceste două cuvinte nu sunt sinonime. Astfel, găsim în presă exprimări de genul: „Incinta” organizaţiei din Bucureşti era pavoazată de sărbătoare”. Sau „În această „incintă” funcţionează şantierul de construcţii, coloana de utilaje, staţia de betoane şi atelierul de confecţii din lemn”. Sau „Un număr de douăsprezece secţii de votare vor funcţiona în „incinta” unei şcoli generale”.

În fiecare dintre aceste exemple este vorba de fapt despre „sediu”, care desemnează clădirea sau locul în care îşi desfăşoară activitatea o instituţie sau o organizaţie. Substantivul „incintă” desemnează fie un spaţiu mare, închis, în interiorul unei construcţii, fie o suprafaţă de teren înconjurată de construcţii sau diverse amenajări. Este binecunoscută exprimarea arheologilor care vorbesc despre „zidurile de incintă”, atunci când se referă la zidurile construcţiilor care înconjură ruinele vreunui edificiu istoric. Alteori, vorbitorii preferă să folosească substantivul „incintă” în loc de „încăpere”. Astfel, cu ceva vreme în urmă, citeam într-o publicaţie locală: „Organizatorii i-au amenajat o „incintă” specială preşedintelui, unde să mănânce bucate tradiţionale.”

O altă confuzie lexicală, care a căpătat amploare este folosirea verbului „a conferi” în locul lui „a oferi”. Probabil că „a conferi” lasă impresia că este mai select, însă vorbitorii care comit acest abuz nu ştiu că sensurile celor două verbe sunt diferite: „a conferi” este specific limbajului protocolar şi diplomatic şi înseamnă „a acorda o decoraţie, un titlu, un grad” etc., iar „a oferi” înseamnă „a-i propune cuiva (în semn de atenţie, de bunăvoinţă) să primească un lucru necerut”; mai înseamnă „a da în dar, a pune la dispoziţie” sau „a înfăţişa, a arăta, a etala, a prezenta ceva”.

Iată câteva exemple din presă:

„Din dorinţa de-a le „conferi” muncitorilor posibilitatea să mânânce o hrană caldă, patronul a deschis o cantină în incinta societăţii.” Las de-o parte faptul că e vorba de sediul societăţii şi nu de incintă, pentru că deja am vorbit despre această confuzie între termeni. Autorul ştirii vorbeşte aici despre „conferirea” unei posibilitaţi de parcă ar fi vorba despre acordarea unei medalii. Corect ar fi fost să scrie că muncitorilor le-a fost oferită (şi nu conferită) posibilitatea să mănânce o hrană caldă. Sau „La sărbătorirea Botezului Domnului, a fost „conferit” primul sacrament al iniţierii creştine unui număr de 13 nou-născuţi.” Mai întâi, nu putem trece cu vederea definiţia verbului „a iniţia”, care, conform dicţionarului explicativ se referă la o activitate conştientă, care nu-i poate fi proprie nou-născutului. În ceea ce priveşte verbul „a conferi”, autorul articolului trebuia să scrie că sacramentul a fost oferit, nicidecum conferit. Statutul de creştin nu ţi se poate acorda, în schimb ţi se poate „oferi” posibilitatea să alegi, să te decizi să devii creştin. Sau iată exprimarea cuiva pe un forum: „Apostolii au lucrat puţin timp în sinagogi, pentru că opozanţii lor i-au dat afară şi nu le-au mai „conferit” dreptul să vorbească.” Afirmaţia este un adevăr, cu precizarea că opozanţii nu le-au mai „oferit” apostolilor dreptul să vorbească, deşi mult mai precisă ar fi fost exprimarea dacă autorul ar fi spus că opozanţii i-au împiedicat să facă acestă activitate publică. Şi . . . o ultimă exemplificare de confuzie între „a oferi” şi „a conferi”, luată tot din presă. „Delegaţilor li s-a „conferit” dreptul de onoare de-a depune flori la monument.” Ar fi fost corect dacă autorul scria că delegaţilor li s-a „oferit” dreptul.

Părerea mea e că unora le face plăcere mai degrabă să se facă de râs decât să deschidă un dicţionar să vadă care este înţelesul cuvintelor. Dar, vorba regretatului meu profesor de limba română din liceu, domnul Vasile Mitrofan: „Cine a învăţat să cânte fals un cântec, îl va cânta fals toată viaţa”.