Acordul numeralului

Nu sunt puţini vorbitorii care fac greşeli de vorbire sau de scriere. Probabil că viteza cu care se succed evenimentele vieţii ne obligă să ne adaptăm din mers, fără preaviz, iar nevoia rapidă de comunicare lasă pe locul al doilea corectitudinea limbii pe care o vorbim. Sunt destul de mulţi vorbitorii care urmăresc concizia, dar scapă din vedere corectitudinea exprimării. Când acest lucru li se întâmplă jurnaliştilor, greşelile lor pot constitui un exemplu greşit pentru cititorii presei scrise, pentru radioascultători sau pentru telespectatori. Fiecare dintre noi se poate surprinde la un moment dat încălcând norma gramaticală când nevoia de comunicare rapidă o ia înaintea corectitudinii exprimării. Iată câteva exemple! I-am auzit adesea pe unii spunând „preşedenţie” în loc de „preşedinţie”, spunând „mingii” sau „ridichii” în loc de „mingi” sau „ridichi”. În viteza oralităţii, unii uită de particula de acuzativ şi spun „mărul care l-am mâncat” în loc de „mărul pe care l-am mâncat”. Nu-mi propun acum să fac o listă a greşelilor. Avem tot timpul ca de-a lungul existen’ei acestui blog să descoperim greşeli de exprimare şi să le tragem de urechi.

Acum, vă propun să ne oprim puţin asupra situaţiei de dezacord în cazul numeralului. Auzim destul de des vorbitori care au exprimări de tipul: „Este ora doisprezece”. Directorul unei fabrici se plângea într-o şedinţă: „La ora doi, muncitorii rup poarta şi sindicatul tace”. Într-o vizită, am întâlnit un tânăr simpatic. Am legat repede o conversaţie plăcută cu el şi l-am întrebat în ce clasă e. Mi-a răspuns: „Sunt într-a doisprezecea”.

Despre ce este vorba şi cum e corect? Gramatica limbii române stabileşte clar regula acordului în gen a unor numerale. Regula ne învaţă să spunem „al doilea bărbat”, pentru masculin şi „a doua femeie”, pentru feminin. Neutrul are formă de masculin la singular şi de feminin la plural şi vom spune „un scaun”, la singular şi „două scaune”, la plural. Vorbitorul pe care l-am dat de exemplu adineauri, cel care spunea „ora doisprezece”, dacă ar fi respectat regula, ar fi spus „ora douăsprezece”. Directorul fabricii ar fi trebuit să spună „ora două”, iar tânărul meu interlocutor ar fi trebuit să spună „clasa a douăsprezecea”.

Tot la fel, datele calendaristice care se referă la numeralul doi şi compusele lui (doisprezece şi două zeci şi doi) au formă de feminin. De aceea vom spune „două noiembrie” şi nu „doi noiembrie”, „douăsprezece decembrie” şi nu „doisprezece decembrie”. Subiectul, care poate fi „data” sau „ziua”, este întotdeauna un substantiv feminin.

Numeralul „unu” şi compusele lui („douăzeci şi unu” sau „trei zeci şi unu”) au şi ele o regulă. Nu poate fi corectă exprimarea „nepoţica mea s-a născut pe treizeci şi una decembrie”. Corect este, în acest caz, „treizeci şi unu decembrie”.

În ceea ce priveşte prima zi a lunii, ea nu va fi niciodată rostită sub forma „unu noiembrie” sau „unu mai”. Corect este să se spună „întâi noiembrie” sau „întâi mai”. S-a cântat cândva „unu mai muncitoresc”, dar şi atunci era corect să se spună tot „întâi mai”.