Acordul pronumelor relative

Astăzi, semnalez situaţiile de dezacord ale pronumelor relative. Într-o zi am ascultat un reportaj despre un eveniment petrecut într-o fabrică. Reporterul intervieva o persoană cu responsabilităţi. Intervievatul dădea vina pe paznicii care nu-şi făcuseră datoria şi spunea: „Avem doi paznici care-i plătim bine” . . . şi-apoi urma acuzaţia. Într-o altă zi, în tramvai, o fetiţă (cu codiţă) îi spunea altei fetiţe: „Nota care am luat-o azi o s-o bucure pe mama”. Un profesor de educaţie fizică îşi lăuda elevii care obţinuseră rezultate excelente la un concurs zonal şi spunea: „Aceştia sunt cei care i-am trimis la competiţie”.

Desigur, aţi remarcat construcţiile gramaticale defectuoase. Despre ce este vorba?

Constatăm că unii vorbitori au probleme cu formularea complementului direct, când este reprezentat prin pronumele relativ „care”. Ei ignoră construcţia prepoziţională cerută de normă. Mai corect, renunţă să folosească prepoziţia „pe” cerută de substantivele sau de prenumele aflate la acuzativ. Greşelile de exprimare pot fi cauzate de confuziile pe care le fac vorbitorii. Probabil că unii fac în mintea lor o analogie forţată și-l consideră pe „care” conjuncţie. Conjuncţia este o parte de vorbire neflexibilă şi invariabilă. Chiar dacă are funcţia de conjuncţie, vorbitorul comite greşeala  de a-i neglija caracterul pronominal şi comportamentul morfologic şi sintactic, în sensul că are funcţia de complement direct în subordonata atributivă pe care o introduce.

Dincolo de teoria gramaticală care le poate părea aridă unora, trebuie să reţinem că exprimările pe care le-am dat ca exemplu devin corecte dacă substantivul sau pronumele care compune complementul direct este precedat de prepoziţia „pe”. Astfel, vorbitorii ar fi trebuit să spună „paznicii pe care-i plătim”, „nota pe care am luat-o”, „cei pe care i-am trimis”.

Mai vreau să mă refer şi la situaţia în care pronumele relativ „care”, tratat tot invariabil, ca şi cum ar fi o conjuncţie simplă, îndeplineşte şi alte funcţii sintactice decât aceea de complement direct, despre care am vorbit adineauri. Astfel, pot fi auzite construcţii de tipul „Doamna care m-am întâlnit ieri credea că azi va ploua” sau „În magazinul care am fost, am găsit de toate”. În primul caz, pronumele relativ „care” este folosit incorect, în locul formei prepoziţionale de acuzativ care ar fi trebuit să aibă forma „cu care”, cu rol de complement circumstanţial sociativ. Aşadar, vorbitorul ar fi trebuit să spună „Doamna cu care m-am întâlnit”, nicidecum „doamna care m-am întâlnit”. În cel de-al doilea exemplu, relativul „care” este folosit incorect în locul formei prepoziţionale de acuzativ „în care”, cu rol de complement circumstanţial de loc. Deci vorbitorul ar fi trebuit să spună „În magazinul în care am fost”, nu „în magazinul care am fost”.

Închei sperând că veţi aprecia rubrica „pe care” v-am porezentat-o, „în care” am dat exemple de vorbire incorectă, dar „cu care” v-am atras atenţia supra normei.