Locuţiunea comparativă „ca şi”

Astăzi, vă vorbesc despre folosirea greşită a locuţiunii comparative „ca şi”.

Într-un interviu, reporterul întreba: „Ce mulţumire v-a adus poziţia dumneavoastră ca şi director?” Altădată, cineva spunea: „Eu, ca şi creştin, sunt de partea adevărului”. În autobuz, doi bărbaţi vorbesc tare de parcă ar vrea să-l ia martor şi pe şofer: „Ioane, eu ca şi prieten, am datoria să-ţi spun că ai greşit”. Gigi, care tocmai a luat examenul de bacalaureat, spune: „Eu, ca şi colegii mei, m-am pregătit temeinic”.

Să vedem acum ce este corect şi ce este incorect. Mai întâi, o precizare. Cuvântul „ca”, pe care l-am avut în fiecare exmplu, se foloseşte în două situaţii. În prima situaţie, este echivalentul expresiei „în calitate de”. Să exemplificăm! Cineva spune: „În anul 1983, ca şi inginer, am făcut prima mea invenţie”. De fapt, el spune că „în calitate de inginer, a făcut prima invenţie”. În cea de-a doua situaţie, cuvântul „ca” este folosit ca echivalent al locuţiunii „ca şi”. Este exemplul în care proaspătul bacalaureat spune „eu, ca şi colegii mei, m-am pregătit temeiic”. Este o exprimare corectă. Înţelegem de aici o dată în plus că locuţiunea „ca şi” introduce o comparaţie. Unii vorbitori, însă, comit greşeala să folosească locuţiunea comparativă „ca şi” în locul lui „în calitate de”, despre care ştim că n-are funcţie comparativă. Aşa a fost în cazul reportajului în care reporterul a întrebat: „Ce mulţumire v-a adus poziţia dumneavoastră ca şi director?” Ar fi putut să spună „în calitate de director” sau pur şi simplu „ca director”. Tot aşa este şi în cazul celor doi din autobuz. Unul dintre ei a spus „Eu am datoria, ca şi prieten, să te atenţionez”. Ar fi fost corect dacă ar fi spus „în calitate de prieten” sau „ca prieten”.

Greşeala este cauzată de o falsă sinonimie. Să spui „ca şi director”  nu este echivalentul formulării „ca director” sau „în calitate de director”, două exprimări care se referă la o stare precisă, „chiar director”, în timp ce „ca şi director” înseamnă „asemănător unui director”, deci nu chiar director.

Acum, dacă ştim care este înţelesul expresiei „ca şi”, ne dăm seama cât de greşită a fost exprimarea celui care a spus „eu ca şi creştin sunt de partea adevărului”. A fi „ca şi creştin” înseamnă a fi „asemănător creştinului”, nu chiar creştin. Această diferenţă de sens este esenţială. Probabil că vorbitorul care a ales această formulare nefericită a vrut să evite cacofonia. Aşa se şi explică de ce unii aleg să spună „ca şi” în loc de „ca”, pur şi simplu. Intenţia lor este bună, pentru că sunt doritori să vorbească o limbă îngrijită. Deranjează urechea să spui „ca creştin”. Dar, în buna lor intenţie, sar din lac în puţ, pentru că evită o cacofonie şi comit o gravă greşeală de semantică . . . de sens. Există soluţii elegante care pot împăca şi estetica, şi semantica, fără a forţa norma gramaticală. Se poate folosi sinonimul „în calitate de”. Vorbitorul ar fi putut să spună „în calitate de creştin”. Ar fi putut de asemeni să folosească o interpolare care să ducă la evitarea cacofoniei: „Eu, ca bun creştin, sunt de partea adevărului”. 

Dacă bunul creştin este de partea adevărului, atunci are obligaţia să fie şi de partea normei gramaticale, adevăratul îndrumar de vorbire corectă.