Am consultat un medic

Într-o postare anterioară am prezentat în ce constau greșelile de ordin semantic: vorbitorii folosesc cuvintele cu alt înţeles decât cel admis. Aşa este cazul verbului „a consulta”. În acelaşi fel în care verbul „a mânca” este substituit nefericit de verbul „a servi”, se întâmplă şi în cazul verbului „a consulta” al cărui înţeles fundamental este „a întreba”, „a cere părerea”, „a cere sfatul sau avizul cuiva”.

Exemplu: „Redactorul şef, dorind să facă planificarea pe termen lung a materialelor redacţionale, a consultat întregul colectiv de redactori”. Sau: „Dragul meu prieten, m-am gândit să-ţi cumpăr metoda de chitară a lui Ferdinando Caruli fără să te mai consult, fiindcă ştiam că-ţi trebuie”. Sau: „Nu pot da un aviz favorabil cererii tale înainte să-l consult pe domnul director general”.

În fiecare dintre aceste exemple, verbul „a consulta” este folosit corect, cu adevărata lui valoare semantică. Redactorul şef a consultat întregul colectiv redacţional, cu sensul că i-a cerut opinia. Prietenul n-a fost consultat în vederea cumpărării metodei de chitară, cu sensul că n-a fost întrebat, iar avizul favorabil nu-i poate fi dat cuiva înaintea consultării directorului general, cu sensul de „a-l întreba”, „a-i cere acordul”.

Verbul „a consulta” are şi formă reflexivă: „a se consulta”, cu sensul de „a se sfătui cu cineva”. Iată câteva exemple: „De fiecare dată când intenţionez să fac o cumpărătură importantă, mă consult cu soţia”. Sau: „Înainte de-a mă hotărî să dau curs unui act riscant, mă consult în prealabil cu cei care au avut astfel de experienţe”. Sau: „Aş vrea să merg şi eu la concertul de deschidere a stagiunii, dar mă voi consulta mai întâi cu soţia şi cu fiul meu”.

Acum, după ce am trecut în revistă folosirea corectă şi cu înţelesul adecvat a verbului „a consulta”, este uşor să înţelegem în ce constă greşeala în exprimări de tipul „M-a consultat doctorul şi mi-a pus diagnosticul precis al suferinţei mele”. Sau: „Acum ştiu sigur ce boală am, pentru că am fost consultat de medicul de familie”.

În fiecare dintre aceste două exemple, vorbitorul a făcut confuzia semantică între „a consulta” şi „a examina”. Este o substituţie de termeni cauzată de o greşită înţelegere a sensurilor cuvintelor. Aşadar, aşa cum spunem „am consultat un avocat” sau „am consultat un specialist”, tot aşa vom spune „am consultat un doctor”, ceea ce înseamnă că am cerut sfatul competent al unui specialist în medicină. E adevărat că mergem la doctor pentru consultație, dar nu doctorul ne consultă, ci noi îl consultăm. Este corectă formularea: „Doctorul mi-a acordat o consultaţie”. Asta înseamnă că doctorul m-a examinat pentru a stabili un diagnostic şi a indica tratamentul adecvat.

Este corect deci să se facă o delimitare semantică clară a verbului „a consulta”. Atunci când acţiunea de „a consulta” are în vedere un text anume, o operă, o carte, o bibliografie indicată, sensul corect este „a examina”, ca în examplul „Daniel a consultat scrierile proorocului Ieremia şi a aflat că se împliniseră anii exilului”. În acest exemplu, este clar că sensul verbului „a consulta” este „a examina”. Dar când vorbitorul i se adresează unui specialist, verbul „a consulta” se foloseşte cu sensul „a obţine părerea specialistului consultant”.

În concluzie, nu vom spune niciodată „am fost consultat de medic” pentru că în cazul acesta „a consulta” nu înseamnă „a examina”. Vom spune însă că „medicul ne-a acordat o consultaţie”. Şi pentru că suntem la o rubrică de vorbire corectă a limbii române, vom spune corect „am consultat dicţionarul”. E clar că dicţionarul nu ne poate „acorda o consultaţie”.