luni, 31 iulie 2017

Alegem între două alternative


Constat că mulţi vorbitori comit confuzii semantice. Fenomenul acesta supărător are două cauze: necunoaşterea sensului unor cuvinte şi dorinţa firească şi lădabilă pentru o vorbire îngrijită. Dat fiind rezultatul, se pare că acestea două nu se prea împacă. Pus în faţa alegerii unor termeni aparent sinonimi, vorbitorul are tendinţa să-l prefere pe cel mai neologistic, pe care-l apreciază că e mai select faţă de cel mai vechi, mai obişnuit, mai familiar. Din nefericire, pentru că sinonimia termenilor este parţială, termenii în cauză nu se pot substitui întotdeauna. Aşa sunt situațiile în care unii vorbitori folosesc greşit verbul „a servi” cu sensul „a mânca” sau „a bea” sau îi dau alt înţeles verbului „a consulta”. Din pricina confuziei pe care o face în înţelegerea sensului termenului, poţi crede altceva despre adevărata intenţie a vorbitorului.
Sunt nenumărate greşeli cauzate de confuzia semantică. Astfel, constatăm de la o vreme că oamenii politici impun involuntar câte un neologism pe care îl preia presa şi de la presă îl preiau masele, devenind astfel termen la modă. Aşa este cazul substantivului „alternativă”. Cu câţiva ani în urmă, când s-a pus problema unei moţiuni de cenzură, cineva făcea un comentariu: „Avem două alternative: ori să acceptăm un guvern de coaliţie naţională, ori să ne pregătim de alegeri anticipate”. În replică, o persoană mai împăciuitoare îi spunea: „Sunt gata să accept fiecare dintre cele două alternative”.
În ce constă greşeala? În exprimarea celor doi vorbitori avem o confuzie semantică. Ei folosesc impropriu termenul „alternativă” dându-i un sens care nu-i aparţine. Potrivit Dicţionarului Explicativ al limbii române, cuvântul de origine franceză „alternativă” desemnează „posibilitatea de-a alege între două soluţii, între două situaţii etc., care se exclud, sau se referă la relaţia dintre două judecăţi în care, dacă o judecată este adevărată, cealaltă este neapărat falsă. Fără să mai consulte dicţionarul, unii vorbitori funcţionează pe principiul modelului de vorbire preluat. Aşa ni se întâmplă din comoditate sau din pricina încrederii pe care i-o acordăm cuiva. Unii au ajuns să creadă că dacă eşti pus între două soluţii, fiecare soluţie este o alternativă. În momentul vorbirii, cine mai stă să se gândească la faptul că termenul „alternativă” are la origine verbul „a alterna”, adică (tot conform DEX-ului), „a lua pe rând unul locul altuia”, „a trece de la o fază la alta, de la o soluție la lata, pe baza unei alegeri”.
Şi-atunci, în ce constă greşeala vorbitorului? Folosind cuvântul „alternativă” în loc de „soluţie” sau „cale”, sau „situaţie”, vorbitorii din exemplu comit o eroare semantică, o confuzie a înţelesului termenului. Aşa că, a accepta un guvern de coaliţie naţională ori a ne pregăti pentru alegeri anticipate nu constituie două alternative, ci două căi de ieşire ale unei alternative sau două soluţii sau pur şi simplu o alternativă, iar împăciuitorul care-i răspunde celui care face propunerea e gata nu să accepte „fiecare din cele două alternative”, ci „alternativa” sau „fiecare din cele două căi”, sau „două soluţii ale alternativei”.

Dar moda e modă, până şi în vorbire, aşa că nu avem decât o alternativă: să lăsăm să treacă neobservate confuziile semantice deja împământenite sau să le semnalăm, cu încrederea că cei care citesc această postare nu vor comite greșeala.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu